Cum conectezi Claude Code la mediul tău aihost.md în 5 minute
Ghid pas cu pas: de la signup pe aihost.md până la primul prompt în Claude Code, fără Docker, fără setup local. Pentru cei care au încercat și s-au blocat la pasul 2.
Probabil ai văzut un tutorial Claude Code pe YouTube și ai vrut să încerci la tine. Și apoi te-ai blocat — fie la instalat Node corect, fie la docker, fie la conectat Supabase. Pe aihost.md sărim peste toate astea. Mediul vine cu tot stack-ul deja configurat, iar tu te conectezi cu Claude Code în câteva minute.
Iată cum arată întreg setup-ul, pas cu pas.
1. Creezi cont și pornești containerul
Mergi la aihost.md, dă Începe acum și completezi email + username. După verificare prin link magic, ajungi pe dashboard. Aici primul pas e să adaugi cheia ta SSH publică.
Dacă nu ai cheie, în pagina /ssh-keys ai un mic wizard care îți dă comanda exactă (cu nume custom, ca să nu suprascrii cheia ta principală):
ssh-keygen -t ed25519 -f ~/.ssh/aihost_ed25519 -C "tu@email.md"
Lipești output-ul de la cat ~/.ssh/aihost_ed25519.pub în formul, apeși "Adaugă cheia". Gata pasul 1.
2. Setezi un alias SSH (un singur pas, scapi de flag-uri)
Tot pe pagina SSH keys ai un snippet pre-completat pentru ~/.ssh/config. Lipești în fișier, apoi în loc să scrii ssh -i ~/.ssh/aihost_ed25519 -p 2210 user@aihost.md de fiecare dată, ai:
ssh aihost-username
Fără port, fără cheie, fără user. Tot ecosistemul (VS Code, Mutagen, Claude Desktop) va folosi același config.
3. Te conectezi și pornești Claude Code
În terminal, te conectezi:
ssh aihost-username
Vei vedea promptul containerului tău. Acolo, simplu:
claude
Prima dată Claude îți cere să te autentifici cu contul Anthropic — îți deschide un link în browser. Tokenii sunt facturați direct de Anthropic, către tine. Noi nu suntem intermediari.
4. Primul prompt — Claude învață mediul tău
Claude Code e cel mai bun când îți cunoaște proiectul. Lipește acest prompt ca să-i dai context complet:
Citește CLAUDE.md și START_HERE.md, apoi fă-mi un sumar scurt despre ce am la dispoziție.
În ~10 secunde îți va explica stack-ul (Next.js 15 + Postgres + Supabase), comenzile principale (pnpm dev, supabase start) și 4 prompt-uri starter pe care le poți copia direct ca să începi un proiect.
5. Vezi rezultatul live
Containerul rulează deja pnpm dev în background. Site-ul tău e disponibil la username.aihost.md cu HTTPS automat. Orice schimbare făcută cu Claude apare instant — hot reload e activat.
Bonus — vrei totul vizual?
Dacă preferi VS Code în loc de terminal, ai în dashboard buton Deschide în VS Code care folosește SSH alias-ul tău (un click → editor remote complet). Iar dacă vrei să editezi local cu Claude Desktop și fișierele să se sincronizeze automat la container, vezi pagina /connect — wizard cu setup Mutagen în 4 pași.
Asta e tot. De la signup la primul prompt în Claude — sub 5 minute, fără să atingi Docker.
